Împreună cu copiii pentru lilieci!

Pentru a-i familiariza pe elevi cu speciile de lilieci care trăiesc în imediata apropiere a lor, pentru a clarifica o sumedenie de mituri şi superstiţii legate de aceste mamifere, în localităţile cu importante şi preţioase colonii de lilieci adăpostite în turnurile bisericilor, se ţin activităţi de educaţie ecologică. Acestea au loc în 30 de localități din 6 județe (Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Mureș, Harghita). În organizarea activităţilor suntem ajutaţi de preoţii diferitelor culte, dar şi de personalul educativ din şcoli. În cursul activităţilor au loc mici prezentări, discuţii axate pe importanţa ecologică a liliecilor şi a protecţiei lor, combinate cu activități de dezvoltare a abilităților practice.
Activitățile teoretice interactive sunt combinate cu activităţi practice de confecționare a unor obiecte și jocuri și sunt realizate în funcție de particularitățile de vârstă ale elevilor. Cu ajutorul acestor prezentări, copiii dobândesc o viziune holistică asupra biologiei și ecologiei liliecilor și înţeleg importanța protecţiei acestor animale.
Activităţile sunt încununate de succes, deoarece opinia negativă a copiilor de la începutul întâlnirilor s-a transformat într-una pozitivă față de lilieci, miturile şi superstiţiile au fost elucidate.

Share: Share on FacebookShare on Google+Email this to someone